Rulou cu dovlecel si branza
Inspirat dintr-o reteta de placita greceasca, acest rulou cu dovlecel si branza va va uimi prin gustul sau deosebit.
Ingrediente:
Blatul:
150 ml ulei de floarea soarelui
150 ml apa
faina de grau cat cuprinde ( 1/2 alba tip 550 si 1/2 integrala)
Compozitia:
1 kg dovlecel
4-5 fire de ceapa verde ( sau usturoi verde)
o legatura de marar si una de patrunjel
300 gr branza de capra, oaie sau Feta
3 oua
un galbenus pentru uns foaia de placinta (optional)
seminte de in si de susan
20 minute pregatire
30 minute timp de coacere
Mod de preparare
Porniti cuptorul la 200 grade.
Pregatim blatul: intr-un vas formam un aluat din ulei, apa si amestecul de faina cat cuprinde ( suficient de tare pentru a-l putea intinde cu sucitorul).
Spalam bine dovleceii, ii curatam de coaja si ii dam pe razatoarea mare. Se pun intr-o strecuratoare si lasam sa se scurga lichidul din ei.
Spalam bine ceapa ( sau usturoiul ) verde si o punem intr-o oala la foc mic impreuna cu dovleceii storsi bine. Lasam 2-3 minute cu capac, dupa care mai lasam maxim 5 minute fara, pana se evapora tot lichidul.
Intr-un bol mare batem bine ouale, adaugam branza rasa si compozitia de dovlecel, dupa ce se racoreste. Tocam marunt frunzele de patrunjel si marar si le adaugam peste compozitie.
Pregatim o tava mare dreptunghiulara.
Impartim aluatul in 6 sau 8 parti, depinde cat de mare este tava. Intindem din fiecare parte cate o foaie subtire in forma dreptunghiulara, cu lungimea egala cu latimea tavii. Punem din copozitia cu dovlecel cateva linguri pe fiecare foaie, dar doar pe una dintre margini, pe lungime, nu pe toata suprafata foii. Rulam foaia, astfel incat in mijloc avem amestecul de dovlecel si branza, iar invelisul va avea 2 sau 3 straturi de aluat.
Asezam toate rulourile in tava ( se pot pune foarte aproape unul fata de celalalt, deoarece vor creste foarte putin). Inainte sa punem tava in cuptor, ungem rulourile cu galbenusul batut impreuna cu o lingura de apa rece. Preseram multe seminte de susan si de in si punem in cuptor pana se rumenesc frumos.
Serviti calda sau rece, alaturi de salata verde sau salata greceasca.
Ideale pentru "la pachet" penru a doua zi... daca mai raman.